marți, 20 iulie 2010

Exercitiu Salvaspeo P. Cetatile Ponorului - 15-18.07.2010

Plecam inspre Padis inca de joi, am decis sa ne prelungim week-endul, pentru a nu fi prea obositi sambata la exercitiul salvaspeo. Suntem 6 persoane in 2 masini: Io, Luci, Ione, Radu, Bogdan, Mada. Reusim sa iesim din oras doar pe la 9 seara, astfel ca in Padis ajungem pe la ora 2 noaptea.

Aici campam in cadrul Balkan Camp - o tabara internationala care in acest an se tine in Romania. Mai gasim cateva persoane care inca nu dorm, ci stau in jurul focului.

Vineri ne trezim devreme mai mult din cauza soarelui care incalzeste cortul, la ora 9 deja e cam sauna in cort. Luam micul dejun si imi iau locul la secretariat....ma ocup de inregistrarea participantilor la exercitiu. Ceilalti pleaca la faleza in P. Ponor pentru a se antrena la faleza.



E multa lume la Balkan Camp, daca am retinut bine sunt reprezentati ai 9 tari: Grecia, Turcia, Macedonia, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Slovacia, Germania si Romania. Participanti au fost in jur de 240 atat in cadrul manifestarilor Balkan Camp cat si la exercitiul salvaspeo.

Asa ca toata ziulica de vineri am stat la secretariat, spre seara a inceput sa se aglomereze, au venit din ce in ce mai multi speologi din toata tara: Cluj, Bihor, Arad, Bucuresti, Tg. Mures, Hunedoara, Alba, Dolj si Arges. Tudorica si Bimbi impart salvatorii speologi pe echipe, stabilesc misiunile. Doar pe la ora 2 reusesc sa merg la culcare cu gandul ca ma va astepta si maine o zi lunga.

Sambata ma trezesc pe la 6 juma dimineata, eu fiind la Punctul de Comanda ( PC ) trebuia sa plec cu prima masina inspre PC stabilit pe drumul dintre Glavoi si Caput. Plecam astfel sa instalam PC'ul, unde raman impreuna cu Bimbi si Ionut, ambii fiind consilieri tehnici. Incet incet apar si celelalte echipe, alte ajutoare la PC, vine si Tudorica. Conform fiselor de misiune echipele pleaca spre Pestera Cetatile Ponorului pentru a se ocupa de sectoarele de care erau responsabili.


Ziua trece mai greu pentru cei de la exterior, asteptam vesti din pestera in orice moment...
La PC se perinda multa lume, noi ne vedem insa de treaba, sunt tot felul de diagrame ce trebuiesc completate pe masura ce primim informatii legate de echipele de salvatori speologi.











La ora 17 targa este evacuata din pestera si predata echipei de la suprafata formata din membrii Salvamont-Salvaspeo Bihor si Alba. La fata locului au sosit si reprezentanti media de la TVR, Realitatea TV si TVS care au luat imagini pe perioada evacuarii targii.
















Dupa ce targa este predata la SMURD, echipele incep sa revina la PC. Dupa ce ne asiguram ca toti speologii au iesit din pestera si au ajuns la PC, incepem sa strangem si sa revenim in tabara situata in Platoul Padis. Ajunsi aici fiecare isi vede de treaba: spalat echipament si predat, mancat, unii somn, relax. Se tine apoi o sedinta in cadrul careia se face bilantul exercitiului, fiecare sef de echipa isi expune punctul de vedere, ce a mers bine sau rau pe sectorul de pestera de care era responsabil pentru echipare si evacuarea targii.

Suntem invitati apoi la o cina festina, un bograci pregatit la ceau si un pahar de vin/tuica. Ne retragem apoi in jurul unui foc de tabara unde se lasa cu cantari, jocuri pana la ora 5 dimineata pentru mine...

Duminica ne trezim din nou devreme din cauza caldurii. Dupa o sedinta a Consiliului Director CORSA la care particip ne strangem bagajele, ne luam la revedere de la prieteni/speologi dragi iar apoi plecam spre casa. Facem un popas la Stei unde luam masa si apoi plecam inspre Timisoara, unde ajungem undeva pe la ora 8 jumate...

Multumim organizatorilor si coordonatorului exercitiului, Tudorica!

Sper sa ne revedem in Padis cat de curand...
Ioana

Un comentariu:

Rodi spunea...

Ce fain, toata suflarea speologica a Romaniei (si Europei) cu catel si purcel..(aaa adica copil) pare ca a fost in Padis weekendul trecut :)

Multu' ca m-ai dus si pe mine pe-acolo cu pozele si povestile :)