Gheorghita ( administratorul casei ) ne astepta, am transferat bagajele in casa si ne-am pus la masa, o bere si o poveste. N-am rezistat eu prea mult...pe la 2 noaptea cred ca dormeam.
Ziua de sambata a inceput pe la ora 10 cand ne-am trezit, fara nici un stres...am iesit pe terasa, se auzea doar cantecul pasarelelor, peisajul era mirific, M. mehedinti erau scaldati in razele soarelui...am incercat sa ma bucur de acest moment de liniste. Am continuat apoi cu micul dejun pe terasa, la soare...iar apoi am incercat sa facem planuri pentru ziua de sambata. Eu, Elena si Tudor ne gandeam sa mergem pe Vanturatoarea, iar Liana, Radu si prietena lui o plimbare pe Vf. Vlascu. Dar exact la partea cu desertul a aparut si Ani :). Si-a schimbat planurile si s-a hotarat sa faca ceva canioane impreuna cu noi.
Asa ca ne-am pregatit echipamentul si am pornit in aventura :). Noi, gagicile ne-am lasat bluzele de la neopren la masina crezand ca nu va fi prea multa apa pe canion, am bagat cate o coarda in banana si am pornit la drum.
Am decis sa urcam pana la Cascada Vanturatoarea pe vale si nu pe marcaj. A fost mult mai frumos pe vale, cascade in trepte, peisaj mai salbatic si traseu char mai scurt. Intr-o ora am ajus la baza cascasei, am sesizat ca era ceva apa, nu cum ne imaginam noi...
Am urcat apoi pana la intrarea in canion, ne-am echipat in neoprene si am pornit la drum. Apar si primele saritori din pacate fara nici un amaraj, asa ca am folosit amaraje naturale pt. primele 2 saritori. Urmeaza apoi o cascada frumoasa si alunecoasa de 10 m, inca una de vreo 8 m si iata-ne ajunsi in capul cascadei de 70 m...te cam lua cu ameteala ;). Aici am fost nevoite sa asteptam ceva timp, deoarece Tudor a trebuit sa reechipeze capul de cascada si apoi sa faca si o regrupare.Iata ca a venit si momentul sa cobor marea cascada...am coborat pana in cap de cascada, m-am lonjat bine...vreau sa va zic ca in astfel de momente 2 lonje sunt prea putine ;) si mi-am montat optul pe coarda. Am simtit ceva...nu imi era chiar indiferent, atentia imi era la maxim. Am inceput coborarea avand grija sa nu frece coarda pe perete si am ajuns la regrupare, Tudor imi dadea indicatiile necesare, am incercat sa stau cat mai putin in bataia apei. M-am lonjat frumos in amaraj si am dat semnalul fetelor sa inceapa coborarea. Deja eram 2 persoane in regrupare...ma gandeam cum va fi cand vor mai aparea 2 si il intrebam pe Tudor mai in gluma daca ne tin pe toti 4 amarajele acelea. Nasol era ca nu aveai o terasa acolo unde sa te sprijini cu greutatea pe picioare, mai mult tensiunea era in lonje. Dar incet incet au venit si fetele, Ani a dezechipat portiunea de sus si am montat corzile pentru ultima portiune de coborat. Am stabilit ca Elena sa coboare prima ca sa ne faca si ceva poze. Apoi am urmat eu...a fost un rapel frumos, apic in partea de jos. M-am simtit usurata cand am ajuns cu picioarele pe pamant....
Au coborat si Ani si Tudor, Elena i-a mai tras in poze, au dezechipat si apoi ne-am dezechipat si noi. Era deja ora 19, am hotarat sa coboram de acesta data pe marcaj, ca e mai sigur la coborare...sa nu ne stricam genunchii :)
In juma de ora eram la masina, pe traseu nu aveam altceva de discutat decat diverse accidente care s-au petrecut pe canioane...
Am plecat rapid spre casa noastra, aici deja ne asteptau Polo si Liana. Gheorghita a facut foc in semineu, asa ca toata seara ne-am petrecut-o aici, la un ceai, o bere si o poveste. Undeva pe la ora 23 a ajuns si Felix impreuna cu Ene si Sorin.
Am mai stat noi ceva timp la povesti si eu am parasit grupul, resimteam oboseala de peste zi.
Duminica m-am trezit eu ceva mai devreme, insa toti ceilalti dormeau inca, mi-am luat o carte si am citit cateva pagini pana s-au trezit si ceilalti. A fost o dimineata frumoasa, am luat masa tot afara, apoi ne-am asezat pe sezlonguri la soare. Baietii au inceput sa pregateasca tabara pentru inceperea Scolii de Canioane si primirea cursantilor: montarea banerelor la intrarea in curte, inventariarea echipamentului, afisarea informatiile necesare cursantilor etc.
Dintr-o data s-a innorat si ne-am trezit cu ploaia peste noi...ne-am refugiat in casa. Timpul parca trecea ft. greu, am mai jucat o cruce cu Ani, Polo si Ene si a venit vremea sa plecam. Ne-am luat la revedere de la gasca, cu mentiunea ca ne vom revedea si in week-endul viitor. A venit Luci sa ne ia spre Tm....
Ne-am mai oprit la Dumbrava la o ciorba unde erau si Oana si Nae. Au mai povestit ei una alta ( probleme de firma ) si pe la ora 17 am pornit spre TM. Am aflat ca trebuie sa mai ajungem si pe la Potoc sa luam ceva echipament. Am mers astfel pe traseul Bozovici-Sasca-Oravita, superb peisaj. Asa ca am facut ceva ore pana in TM, pe la 22 juma am ajuns acasa.
De mult nu am avut un week-end asa fain, am simtit o liniste si pace in suflet ca niciodata...
Multumesc!
Ioana
PS: mi-am propus ca de acum inainte la fiecare postare sa scriu si un citat din Octavian Paler. Cel de azi suna asa: "Viaţa ne-a fost dată pentru a o trăi, nu pentru a o gândi."
Ne-am mai oprit la Dumbrava la o ciorba unde erau si Oana si Nae. Au mai povestit ei una alta ( probleme de firma ) si pe la ora 17 am pornit spre TM. Am aflat ca trebuie sa mai ajungem si pe la Potoc sa luam ceva echipament. Am mers astfel pe traseul Bozovici-Sasca-Oravita, superb peisaj. Asa ca am facut ceva ore pana in TM, pe la 22 juma am ajuns acasa.
De mult nu am avut un week-end asa fain, am simtit o liniste si pace in suflet ca niciodata...
Multumesc!
Ioana
PS: mi-am propus ca de acum inainte la fiecare postare sa scriu si un citat din Octavian Paler. Cel de azi suna asa: "Viaţa ne-a fost dată pentru a o trăi, nu pentru a o gândi."
Un comentariu:
Ce dor mi s-a facut de Valea Cernei...aia frumoasa si linistita de primavara devreme pana nu se umple de oameni :)
Imi place si cum a crescut scoala de canioane...are si banner :D.
Trimiteți un comentariu