duminică, 14 februarie 2010

Jurnal al Expeditiei Laos - 14.01-08.02.2010

Urmeaza un lung jurnal al expeditiei...

14.01 – joi

Plec din Timisoara cu rapidul de 22.40 spre Bucuresti. Multumesc prietenilor care m-au condus la gara…Noaptea a trecut fara probleme, am dormit mai tot drumul.

15.01 – vineri

Tudor ma asteapta la gara, plecam spre casa si pregatim ultimele lucruri inainte de plecare: trimis e-mailuri, dat telefoane, verificare bagaje etc. Alien vine sa ne duca la aeroport, trecem sa o luam pe Elena de la servici si ajungem la aeroport cu vreo 2 ore inainte de decolare. Nu mai avem prea multa rabdare asa ca facem check-in. La ora 17.50 era preconizata decolarea. Pana la Amsterdam zburam cu un Boeing 737-900, aprox 3 ore. A intarziat putin la aterizare si eram putin stresati sa ajungem la zborul de Bangkok, insa avand in vedere ca si acesta a plecat cu intarziere am avut destul timp sa facem transferul si sa ne imbarcam. De aici au urmat aprox 11 ore de zbor cu un Boeing 747-400, un avion imens cu 400 locuri. Cu acesta intr-adevar nici nu-ti dai seama ca esti in aer…Avand in vedere ca biletele noastre erau la economy class locurile au fost pe masura, dupa parerea mea cam putin loc si incomod pentru dormit. Astfel ca prea putin am reusit sa dorm…





Bucuresti-Amsterdam-Bangkok

16.01 – sambata

La ora 13.00 – ora Bangkokaterizam pe aeroportul Suvarnabhumi din Bangkok, facem check-out si luam un taxi pana la Hotel Key ( zona Sukhumvit – centru Bangkok ) Masinile au volanul pe dreapta aici, ai impresia ca totul e pe invers, ca mergi pe contra-sens. E foarte cald, peste 30 grade. Impresionant este totul in Bangkok, autostrazi, strazi, infrastructura, cladiri imense etc. Frapant e sa vezi pe de o parte cladiri, hoteluri moderne, curate iar vis-à-vis oameni care gatesc pe strada, fara nici o legatura cu igienaStam putin la hotel sa ne odihnim, ne intalnim si cu Mihai si Andreea si iesim impreuna in oras. Plecam cu sky train pana la statia Siam, unde e o zona de Mall-uri ( Siam Mall ). Dupa o plimbare rapida prin magazine ne dam seama ca nu prea avem ca sa luam de acolo si mergem sa mancam. Eu nu prea vreau sa incerc mancaruri thailandeze asa ca iau ceva mai clasic, un pilaf cu pui. Elena insa incearca niste carnati, care spre surprinderea noastra erau dulci, facuti cu un sos ft dulce, caramel. Mancarea aici fie e ft dulce, fie cam picanta…nicicum pe gustul meu.

Vedem aici un acvariuSIAM OCEAN WORLD ( al doilea ca marime din Asia de Sud ) si hotaram sa intram. Dragut…tot felul de soiuri de pesti, rechini, crabi, apoi am mers la un film 4D, tema nu avea legatura cu acvariul, insa interesant a fost prin faptul ca se miscau scaunele, primeai aer in ceafa sau stropi de apa in fata. Intorsi la hotel stam la o bere, doua ( Singha Beer la 640ml )…pana pe la ora 2 noaptea pe terasa hotelului.

In aeroportul Suvarnabhumi

Bangkok'ul vazut din Taxi

SIAM Mall

La Acvariu





Pe terasa hotelului...degustand berea Singha

17.01 – duminica

Ne trezim pe la ora 8.00 si dupa ce incercam un mic dejun asiatic mergem cu metroul la Central Lat Phrao pentru a face ultimele cumparaturi. Aici e un fell de MALL, insa are si o parte de bazar, gasesti de la echipamente The Nord Face sau Samsonite, pana la orice chiciuri de bazar. Aici mancam la un restaurant, unde pentru 270 Baths ( aprox. 6 eur ) poti sa stai 1.5h si sa mananci cat de tine…gasesti tot felul de specialitati de peste, fructe de mare, carne de tot felul, legume, ciuperci, zarzavaturi pe care le poti firbe instant deoarece pe fiecare masa e si un cuptor electric. Puteai sa alegi si diverse bauturi racoritoare, inghetata etc.

Ne intoarcem la Hotel, facem bagajele, luam un microbus si plecam spre autogara Mo Chit ( Northern Bus Station ) unde e si locul de intalnire cu francezii. Aici ne intalnim cu Laurent, Richard, Damien, Vero, Chantal si Philippe. Biletele de autobus erau deja luate de Andreea asa ca nu avem decat sa asteptam plecarea de la ora 8.45. Calatorim toata noaptea cu bus VIP, mult mai confortabil, unde scaunele sunt mai late, poti sa le dai pe spate si sa dormi linistit, primesti sandwichuri, apa de baut, o masa calda la o oprire, cafea, ceai etc. Traversam Thailanda de la vest la est pana la Nakorn Phanom, oras la granita cu Laosul.

Incarcam microbuzul cu bagaje

Hotel Key

Autogara MoChit

Intalnirea cu speologii francezi

18.01 – luni

Ajungem pe la ora 6 dimineata la Nakorn Phanom, deja e lumina afara. Din autogara luam cateva Tuc-Tuc’uri ( un fel de taxi pe 3 roti ) pana la vama.

In autogara din Nakorn Phanom

Luam 3 bucati Tuc-Tuc

In drum spre vama...

Mekong, vama cu Laosul

Eu la Mekong ;)

De aici luam bac’ul si trecem Mekongul pana la Thakhek ( capitala provinciei Khammouane ) Aici urmeaza legalitatile pentru trecerea granitei, completam diverse documente, primim viza de Laos si ne intalnim cu Dl. Vanivong ( cel ce s-a ocupat de partea logistica pe teritoriul Laosului ) si M. Kambucatarul expeditiei. Momentele sunt mai emotionante pentru cei care au mai fost in expeditii aici si care ii cunosteau deja pe cei doi.

Urmeaza cateva ore in care ne ocupam de chestiuni logistice, recuperam echipamentul colectiv trimis dinainte cu CARGO, schimbam bani in moneda locala Kips ( 1 eur = 1200 kips ), cumparam mancarea necesara pt micul-dejun si pentru teren, iar apoi luam pranzul la un fel de terasa-restaurant. Prefer sa iau din nou orez cu ceva friptura de carne de porc.

Plecam apoi pe la ora 12.00 cu cele 2 camionete inspre destinatia noastra: Ban Nongping. Mergem o perioada pe drum asfaltat, insa nu dupa mult timp iesim de pe asfalt si mergem pe un drum unde praful era de cativa cm. Eram insa pregatiti cu masti si ochelari de soare. Peisajul care ni se arata e insa mirific, altfel de munti…..nu are legatura cu ce am mai vazut eu pana acum. Muntii sunt ca niste tancuri care ies din pamant, un fel de piramide, nu poti sa iti iei privirea de la ei si incerci sa te bucuri de fiecare moment. Mai facem cate o scurta oprire pentru rezolvarea nevoilor fiziologice si pentru hidratare si plecam mai departe. Ajungem la o portiune de drum care ne face probleme, un pod care nu poate fi trecut cu masina si trebuie sa trecem prin apa. Probleme ne face o panta ce trebuie urcata dupa trecerea micului parau. Masinile ne dau de furca, mai ales ca erau supraincarcate cu echipament…insa cu atatia ingineri printre noi ne-am descurcat in cele din urma ;). Mai urmeaza apoi cateva portiuni mai nasole unde suntem nevoiti sa ne mai dam jos din masini. Astfel ca drumul nostru preconizat de 6 ore s-a facut de vreo 9h. Ajunsi la destinatie ne instalam rapid tabara si ne punem la masa pregatita cu pricepere de bucatarul nostru - M. Kam. Prima noapte e mai ciudata, nu prea pot dormi, toata lumea sforaie…

Un mic popas

Richard

Damien

Laurent

Tudor

Ioana

Traversare dificila

Push, push...

19.01 – marti

Luam micul dejun format din cafea ness, paine cu dulceata si biscuiti…

Urmeaza apoi o prezentare a chestiunilor organizatorice si logistice. Dl. Vanivong ne spune cate ceva despre locatie, oameni, cutume si despre ceea ce dispunem: masini, soferi, bucatar. Satul Ban Nongping e foarte aproape de granita cu Vietnamul, de aici si diverse influente. Laurent ne spune cate ceva de echipamentele de care dispunem, documentatia pe care o avem, modul in care se doreste desfasurarea expeditiei etc Richard si Tudor puncteaza obiectivele pe care le avem in acesta zona de lucru. Au fost stabiliti responsabili pt. diverse activitati: trusa cu medicamente, echipament, scrierea jurnalului de expeditie etc. Eu si Andreea vom fi responsabile pe toata durata expeditiei cu scrierea jurnalului in limba franceza si romana.

Ne apucam apoi de sortarea echipamentului colectiv si personal si pregatirea buteliilor pt. scufundare. In sat nu exista retea de curent, astfel incat suntem nevoiti sa folosim generatorul pentru a ne furniza energia necesara. Interesant e ca desi nu exista curent in sat, se auzea muzica din micile case suspendate ale laosienilor, probabil de la ceva casatofoane care functionau cu baterii.

Sortarea echipamentului

Butelii, butelii...

Discutie 1 la 1

Plimbare...pe ulita

Copilasi...

Cineva mai si munceste

Curiozitate de copil

In a doua parte a zilei plecam toti inspre pestera Xe Bang Fai, un impresionant sistem carstic. Obiectivele sunt: escalada, scufundare si filmare. Avem cam 30 min de mers pana la pestera, primul contact cu jungla si tzingurile… Raul Xe Bang Fai si intrarea in pestera sunt impresionante. Umflam caiacele si barcile si incet incet echipele se pierd in intunericul pesterii. E greu de descris aceasta pestera, nu am mai vazut ceva asemanator, mergi cu barca in amonte pe cursul subteran al raului, dupa ce pierzi lumina de afara e greu sa mai vezi tavanul pesterii daca nu ai o sursa foarte puternica de lumina, latimea si inaltimea galeriilor au zeci de metrii, poti vedea in pestera lapizuri imense… Eu impreuna cu Elena si Laurent mergem cu caiacele pana la prima rapida, iar pe parcurs luam si cateva cadre video. Ziua este destul de scurta azi, asa ca trebuie sa ne intoarcem la tabara. Lasam aici fara nici o problema o mare parte din echipament.

Ajunsi in tabara pregatim echipamentul pentru a doua zi si apoi ne bucuram de o delicioasa cina.

20.01 – miercuri

Obiectivele se afla in 2 locatii diferite pentru acesta zi; o echipa pleaca la Xe Bang Fai pentru escalada si scufundare, iar a doua din care fac si eu parte pleaca spre pestera Tham En ( Pestera cu Randunele ) avand ca obiective topografiere si escalada.

Avand in vedere ca avem o locatie mai indepartata – Tham En - plecam din tabara undeva la ora 9 ( eu, Elena, Richard, Laurent si Vero ). Camioneta ne duce pana in satul vecin, de unde luam si un laosian ca si ghid. Suntem nevoiti sa trecem apa, deci inca de la plecare suntem uzi pana peste genunchi.Urmeaza o urcare pe tzinguri si intr-adevar avem tangenta cu jungle, atentia e mult mai mare acum la orice din jur…Am facut aprox 2 h pana la pestera. Portalul pesterii e ft. mare si frumos, noi ne pregatim de intrarea in pestera, iar ghidul ramane la gura pesterii. Dam de mult guano la intrare si mergem cu atentie stiind ca exista pericolul sa dam peste ceva taratoare. Richard face ceva poze si apoi verificam cateva galerii, balcoane, gasim niste puturi, topografiem cate ceva. Lasam aici echipament ( corzi, TSA ) pentru echipele ce vor continua maine explorarea. Noi ne continuam parcursul pe galeria principala ( sali, coloane, gururi imense ) pana ajungem la portinea unde pe podeaua galeriei se vad niste cercuri perfect create ( cercuri de depunere ). De aici luam niste probe pentru cercetare, e foarte interesant de aflat modul in care s-au format. Dupa ce luam pranzul si bem ceva cald, hotaram sa ne intoarcem spre tabara, stiind ca avem drum lung de parcurs. Ca sa ne bucuram si mai mult de mersul pe tzinguri avem parte si de o ploaie torentiala la intoarcere ;)

La ora 18.30 ajungem la tabara, iar la cina avem parte de o mancare delicioasa: cartofi prajiti si friptura de pui…

Footballll

La tara...

Traversand raul Xe Bang Fai

Eu...la gura pesterii Tham En

Comunicare francezo-laosiana

Casa de oaspeti din Ban Nongping

21.01 – joi

Dupa inca o noapte nedormita cauzata de durerile de spate si a sforaiturilor celorlalti luam micul dejul pe la ora 7. In acesta zi merg impreuna cu Mihai si Andreea la Xe Bang Fai, iar ceilalti merg toti la Tham En pentru a continua explorarile. Eu merg singura cu caiacul de aceasta data si acostam la prima plaja pe dreapta. De aici urcam la galeria de acces spre sifon, o galerie imensa si foarte frumoasa, cu coloane imense, discuri extraordinare, gururi imense. Ajungem apoi la un balcon de unde se poate vedea iesirea pesterii in toata splendoarea ei. Mihai filmeaza, Andreea face poze, iar eu sunt omul cu luminile. Ne intoarcem si ne apucam de strangerea echipamentului ramas acolo, desumflarea barcilor si transportarea lui pana la camioneta. La ora 17.00 ajungem la tabara si avem putin timp de relax. Ceilalti insa ajung destul de tarziu.

Adaposturi umane

Xe Bang Fai

Albastru de Xe Bang Fai



Caiace la gura pesterii

Inainte de apus...

Apus la Ban Nongping

Dupa ce luam cina sefii satului ne pregatesc o ceremonie, ei o numesc ceremonia BACI. Vin bastinasii din Ban Nonping si satul invecinat, noi le punem copiilor desene animate pe laptop, iar apoi incepe ceremonia propriu-zisa. Dl. Vanivong e cel care face transferul de informatii intre noi si laosieni. Fiecare dintre noi primeste din partea laosienilor niste bucati de bumbac, un fel de bratari pe care ni le leaga pe mana, in acelasi timp spunand si ceva rugaciuni in limba lor. De asemenea au pregatit o ofrada, un aranjament floral, pui prajit si o bautura de orez din care trebuia sa bem doi cate doi cu ajutorul unor paie. Noi le facem cadou acestora rechizite si tricouri. Punem din nou copiilor desene Tom&Jerry ceea ce ii incanta foarte tare….








La ceremonia Baci

22.01- vineri

Ne trezim devreme, strangem tabara si toate echipamentele, incarcam masinile si parasim aceasta locatie. Parcurgem din nou partea de drum nasol, cu mult praf, apoi mergem inspre provincia Mahaxay, ajungem din nou la asfalt si admiram peisaje uimitoare. Oprim intr-un sat pentru ceva mici cumparaturi, apoi in alta locatie pentru a lua masa.

Bagaje

Casa de oaspeti - Ban Nongping

Plecam...

Prin sat

Offroad



Tuc Tuc

La restaurant

Ajungem pe la ora 17.30 la Ban Thathot, punem tabara intr-un templu si mergem la baie la un baraj. Urmeaza ceva beri, papa, sedinta, somn…

23.01 – sambata

Dupa pregatirea echipamentului plecam toti in zona Tham Khamouk si Marie Cassan, mergem cu canioneta aprox 20 min, iar apoi inca 40 min pe jos pana la pestera. Laurent si Philippe scufunda in sifonul Marie Cassan insa nu gasesc iesirea din sifon; Mihai si Damien scufunda in resurgenta Tham Khamouk pana la al treilea sifon si reechipeaza, iar noi – ceilalti mergem in Tham Khamouk ca sa topografiem o galerie secundara din pestera. Cautam acesta galerie insa se pare ca ea nu exista, am primit informatii eronate. Vedem in schimb o vipera de vreo 2.5m undeva la iesirea inspre o dolina. Mergem pe o alta galerie secundara unde ne oprim la un lac, vedem aici si un peste depingmentat si un crab. Galeria principala e imensa cu niste gururi, coloane, domuri gigante. Merg cu Elena si la o galerie suspendata, urcam pe o scurgere alba si dam de o sala cu gururi pline de perle ca un ou de rata, draperii, baldachine ft frumoase etc...

La intoarcere suntem nevoiti sa croim un alt drum prin jungla datorita unui copac imens taiat de bastinas tocmai in carare. Astfel ca ajungem la tabara doar la ora 19.00.

Sedinta ... stabilim echipele

Cine poate...duce

Drumul spre Tham Khamouk

Pregatire de scufundare...Laurent

Eu...

Intrarea in Tham Khamouk


Albastru...de Laos



Damien la iesirea din scufundare

Mihai la iesirea din scufundare

24.01 – duminica

Plecam din nou la Tham Khamouk cu scopul de a topografia galeria principala ( eu, Elena, Tudor ). Tudor se scufunda intr-un sifon, iar eu si Elena incercam ceva poze in pestera. Plecam apoi spre a doua si a treia iesire in dolina pentru a lua pct GPS. Iesim in jungla si cautam o alta intrare de pestera printr-un aven, care ar trebui sa dea dupa sifonul nr. 3. Astfel ca incepem sa mergem prin jungla, Elena vede o intrare de pestera si mergem sa vedem despre ce e vorba. Gasim o pestera imensa pe care o exploram, pestera frumos concretionata unde vedem si niste paianjeni mari, miriapode imense. Hotaram sa ne intoarcem la celelalte echipe caci deja s-a facut tarziu, insa fara sa reusim sa topografiem ceva. Aflam la intoarcere ca echipa de Marie Cassan ( Laurent si Philippe ) a reusit sa faca jonctiunea cu Marie Cassan, trec sifonul si gasesc si o placa comemorativa M. Cassan. Richard si Damien scufunda in resurgenta Tham Khamouk si dupa al treilea sifon ajung intr-o galerie imensa, cu rau subteran.Ne intoarcem toti in tabara la ora 18.45 cu ajutorul porterilor.



Hehe...poza cu scafandru

Avem parte de o seara ft calduroasa cu 32 grade, iar dupa cina si ceva Lao Beer mergem la discoteca ;). Se auzea ft tare muzica din sat si am zis sa mergem si noi sa vedem despre ce e vorba. Mergand dupa sunetul muzicii ajungem la o mini-discoteca in aer liber, un perete format din boxe, un DJ si cativa tineri care dansau pe acordurile muzicii traditinale laosiene. Suntem foarte bine primiti, un bastinas ne aduce ceva bautura de orez si ceva beri, iar noi incercam sa ne integram in grupul lor, sa dansam in stilul traditional.

25.01 – luni

Mergem din nou in zona Tham Khamouk. Eu, Tudor, Chantal si Andreea mergem din nou prin jungla la pestera gasita ieri sa o topografiem, iar la intorcere topografiem si Tham Khamouk. Elena, Richard si Damien merg din nou in jungla sa caute intrarea in aven, dar fara sanse de reusita. Ceilalti scufunda in Marie Cassan si topografiaza sifonul. La 18.30 ne intoarcem in tabara cu ajutorul porterilor. Se resimte oboseala, adormim rapid si nu ne facem planuri prea mari pentru a doua zi.

Richard si porterii inspre Tham Khamouk

Porterii laosieni

Pestera noua gasita in jungla

Ne pregatim pentru topografiere

26.01 – marti

Mergem in orasul din apropiere – Gnommalat - pentru a trimite urmatorul newsletter pe e-mail si a face aprovizionarea cu alimente. In afara de dulceata, biscuiti, sardine in tomate, paine nu prea am reusit sa cumparam altceva…

O echipa pleaca totusi pe teren: Laurent, Richard, Damien si Elena. Ei merg in zona resurgentelor amonte de Tham Deua ( resurgenta R1 ) unde parcurg 2 sifoane.

Cautand crabi


Femei la munca...

Bebe bastinas ;)

Munti...si tzinguri



Copiii

27.01 – miercuri

O echipa pleaca la Tham Khamouk – eu, Elena, Richard, Laurent si Damian. Eu si Elena ramanem in pestera pentru a face fotografii, iar baietii merg din nou in jungla pentru a cauta intrarea in aven. La intoarcerea acestora il ajutam si pe Richard sa faca cateva imagini in pestera…eu fiind fotomodelul ;)

Ceilalti merg la resurgentele nr. 2 si nr. 3 pentru a scufunda.

Seara la templu avem parte de o delicioasa cina: peste si cartofi prajiti…IAMIII

Ban Thathot


O mica sedinta


In Tham Khamouk

Iamiiiii....

Dupa cina

28.01 – joi

Ma trezesc cu o durere de cap si in gat. Hotarasc astfel sa raman in tabara, reusesc sa mai spal din hainele murdare si sa ma plimb prin sat pentru a face fotografii. Interesant e sa vezi in acest sat ca pe langa micile case pe piloni si porcii care se plimba pe oriunde exista antene parabolice ( un fel de DIGI ), oamenii au televizoare, DVD-playere, boxe, telefoane mobile….si asta le ocupa o mare parte din timp. Un extraordinar contrast intre crunta saracie si modernism.

Echipa de scufundare are o zi buna, reuseste sa depaseasca terminusul atins in Tham Khamouk de Damien si Richard, ies intr-o pestera deja cunoscuta Tam Deua. Carteaza pestera si se intorc in tabara destul de tarziu, pe la ora 20.15.

Incarcand masina cu echipamente de scufundare


Bivoli...de Laos







Culese...de prin Ban Thathot

29.01 – vineri

Mergem in zona Tham Nam Niom , o pestera in care eu, Elena si Laurent topografiem galeriile. In maxim 1h de mers pe jos suntem in zona. O pestera mai mica, insa frumos concretionata. Ajungem si la un lac pe care il trece doar Laurent si carteaza pana la final. Tudor si Mihai scufunda in accesi zona, in Tham Nam Kaua – dupa spusele localnicilor, iar apoi in lacul din pestera in care fusesem noi. Noi ne intoarcem ceva mai repede la tabara, reusim astfel sa mai stam printre bastinasi si sa vedem care sunt obiceiurile acestora.

Ora 6.30 AM





Peisaje la rasarit



Inspre resurgente

Popas al porterilor




Salt...cam multe albine prin zona


Tudor la scufundare

Lac de pestera

30.01 – sambata

Raman in sat cu Elena, ne plimbam prin sat, facem poze, spalam rufe. Mergem si pana la iesirea din P. Marie Cassan unde ne intalnim cu echipa ce fusese cu caiacul prin ea. Aici la intrare e si o statuie mare a lui Buddha. In acelasi timp Tudor, Mihai si Andreea au scufundat la pierdere si se intalnesc cu acestia in M. Cassan. Echipa de scufundare in Nam Kouang (Resurgenta Cerbului) - Laurent, Richard si Damien parcurg 390m de sifon si ies apoi in jungla. Ei se intorc tarziu in tabara, insa ne putem bucura impreuna de cina pregatita de M. Kam…un delicios porc la protap

Orezarie in Ban Thathot




Budha...aproape de intrarea in Marie Cassan

Casa noastra, Templul



Cina delicioasa

31.01 – duminica

Incepand de dimineata strangem tabara, parasim satul Ban Thathot si ne indreptam inspre zona Nam Hinboun. Trecem din nou prin Thakhek unde facem reaprovizionarea cu alimente si ne intalnim cu echipa 2, a lui Charly care tocmai ajunsese in Laos. Luam aici si pranzul, ne bucuram de o masa delicioasa…PIZZA!!!

Grea cutia...ca doar e compresorul acolo

Ne pregatim de plecare

Richard...

La Thakhek

Intalnirea cu echipa 2 - Charly

Pizza...IAMII

....sau PORC



Pe traseul spre Nam Hinboun

Pe la ora 17.00 ajungem la Nam Hinboun unde ne instalam intr-un templu si despachetam echipamentul.

01.02 – luni

Plecam de dimineata aproape toti inspre Tham Nam Non (cea mai mare pestera din Laos), avand ca obiective explorare, fotografiere si scufundare. Impreuna cu noi vin si o parte din membrii echipei 2, a lui Charly. Pestera este ft mare, parcurgerea se face pe patul raului, pe niste galeti, insa fara apa, ai impresia ca mergi pe o plaja noaptea… Latimea si inaltimea galeriei principale sunt de zeci de metrii, destul de greu sa vezi conturul galeriei. Cu ajutorul unei frontale Scurion am reusit sa mai vedem si noi din cand in cand tavanul galeriei sau alte balcoane situate la o inaltime de zeci de metrii. In cautarea sifonului unde Mihai si Damien voiau sa scufunde, am intrat pe o alta galerie secundara, unde am inaintat in mare parte pe nisip, insa cu un tavan ft impresionant, format parca din niste draperii. Ne intoarcem in galeria principala si continuam drumul spre sifon, traversam un lac unde apa e pana la fund, apoi nu dupa mult timp dam de un alt lac unde apa e pana la gat. Hotaram astfel sa nu mai trecem, avem destule de fotografiat si pana aici…oricum deja am mers vreo 3 km. Astfel ca ne apucam de fotografiat si pe cand tocmai terminasem de fotografiat vedem si echipa de scufundare care se intoarce. Mihai si Damien trec un sifon de 46 m si ajung intr-o galerie de asemenea cu galeti unde inainteaza 800m.




Intrarea in Tham Nam Non

02.02 – marti

Azi mergem in alta zona ( eu, Elena, Damien, Chantal ) , camioneta ne duce pana intr-un sat din vecinatate. De acolo luam un Tuc-Tuc si un ghid care ne insoteste toata ziua. Aprox 1h mergem pe drumuri forestiere cu Tuc-Tuc’ul care ne zgaltaie bine pana ajungem la una din resurgentele din zona ( Pue Pu ). De aici mergem sa cautam o intrare de pestera unde trebuia catarat, dupa aprox 1h o gasim si Damien catara vreo 10 m pana la ea. Din pacate nu e decat un abri. La intoarcere de pe poteca vedem o intrare mare de pestera intr-un perete si impreuna cu Damien si Elena mergem inspre ea. Interesant e ca exista o carare facuta de bastinasi, ceva scari din bambus, dar si o zona ft misto, un perete vertical unde poti catara destul de usor cu ajutorul lianelor.Ajungem la pestera si vedem excavatii in podeaua ei, niste site din bambus, multi lilieci si am presupus ca acestia luau goano de acolo. Exploram si topografiem pestera, iar apoi ne intoarcem la carare. Ne continuam drumul pana la resurgenta unde ne lasase Tuc-Tuc’ul si avem o surpriza…acesta plecase, asa ca am luat-o la pas. Mergem pana la a doua resurgenta, Damien intra sa vada despre ce e vorba si face o adevarata baie ;). Ajungem si la camioneta care ne duce pana la templu.

Tabara

Tuc Tuc


Resurgenta Pue Pu

Prin jungla

Damien la coborare

La intoarcerea spre resurgenta


Tot pe jos...

Oameni la lucru

Reintalnirea cu camioneta

Clasa internationala...

Celelalte echipe merg sa scufunde la Tham Nam Nom si la o alta resurgenta din zona.

03.02 – miercuri

Plecam inspre resurgenta unde scufundase cu o zi inainte Laurent si Richard. Un Tuc-Tuc, iar apoi porterii ne ajuta la transportarea echipamentelor de scufundare. Laurent, Tudor si Richard scufunda, iar eu, Elena si Mihai ii pozam si filmam. Ulterior intra si Andreea in sifon sa filmeze, iar Richard face poze. Sunt incantata ca mi-au iesit niste poze misto, lumina m-a ajutat mult…

La imbarcare

Din Tuc Tuc

Eu...si o floricica :-)

Pregatirea de scufundare

Atentie...

...se filmeaza!






Scufundatori...

...si speoloage

Bataie...cu apa!

Food!!!

Un fel de bonsai ...

Vine si Tuc Tuc'ul...

Shi noi stim sa conducem un Tuc Tuc...



Ne intoarcem la drum si asteptam camioneta, incercam sa comunicam cu cel care conduce Tuc-Tuc’ul sa ne duca undeva la o bere, insa nu reusim sa-l facem sa inteleaga limbile noastre. Norocul nostru e ca apare un bastinas care stie cateva cuvinte in engleza si astfel a putut ca comunice omului cu Tuc-Tuc ceea ce dorim. Ne duce astfel pana la o terasa unde putem savura o bere, chiar terasa soferului nostru de camioneta. Acesta merge sa-i recupereze pe Damien si Chantal care au mers din nou la resurgentele ce le-am vazut ieri, Damien scufunda in premiera in sifon 120m si pana la o adancime de -47m. Seara luam cina la templu si avem placerea sa-l avem si pe M. Kam la masa alaturi de noi.

04.02 – joi

E ultima zi aici, raman in tabara si impreuna cu Tudor facem inventarul echipamentului, spalam echipamentele murdare si pregatim cele 4 butoaie cu echipamente care vor ramane in Laos pana la expeditia urmatoare. La amiaza merg cu Tudor, Andreea si Mihai la restaurantul Dl. Vanivong unde luam un pranz european…ft ft bun.

Floare...de bananier

Exista si pensiuni...

Oameni si butelii

Bidoane cu echipament

Revenim la tabara si continuam inventarul. Seara suntem toti ( inclusiv echipa 2 ) invitati la acelasi restaurant pentru a servi o delicioasa cina.






Expeditionarii, la masa de seara...

05.02 – vineri

Dis-de-dimineata incepem sa strangem tabara, incarcam masinile si ne luam ramas-bun…

Plecam spre Thakhek, ajungem aici pe la ora 13.00, lasam echipamentul ce va ramane acolo si mergem sa luam pranzul.

Pregatim plecarea...


Bye-bye!!!


Lasam echipamentele la Thakhek


La masa de pranz

Spre vama...

Urmeaza apoi trecerea Mekongului cu bacul si o plimbare cu Tuc-Tuc’ul pana la autogara din Nakorn Phanom. Aici am avut parte de o experienta interesanta, autobuzele plecau spre Bangkok in 1-1.5h, iar noi nu aveam kips si nici nu se putea plati in valuta sau cu cardul. Asa ca Tudor si Laurent o iau la fuga prin oras sa caute un ATM sau casa de schimb valutar. O pana de curent ii incurca si mai mult, neputand sa scoata prea multi bani, iar unele carduri nu mergeau. Mai aveam 30 min pana sa plece ultimul autobus din acea zi, reusim sa facem rezervarea biletelor si cei doi apar pe o motocicleta impreuna cu un agent de paza la vreo banca/institutie – Dl. Geo. Un om deosebit care i-a ajutat fara sa se gandeasca ca va primi ceva in schimb…astfel ca am avut banii necesari – kips – sa luam biletele. In caz contrar eram nevoiti sa ne petrecem noaptea in autogara…

Pe barca

Traversam Mekongul

Vama Thailanda


Tuc Tuc ... bine incarcat


Bagaje...in autogara


...si Geo

Ne imbarcam in autobuzele VIP si nu dupa multa vreme somn…Am dormit aproape toata noaptea.

06.02 – sambata

La 5 dimineata ajungem in Bangkok, o caldura infernala in autogara…sute de autobuze care vin si pleaca. Plecam cu un taxi spre hotel, incercand sa ne cazam mai de dimineata, insa nu reusim astfel incat lasam doar bagajele, urmand sa ne cazam dupa ora 14.00. Francezii care isi lasasera bagajele la autogara vin la noi la hotel, bem o cafea, trimitem un nou newsletter si plecam impreuna spre Siam Mall cu sky train’ul. Andreea si Mihai raman in zona, ei au alte planuri de aici incolo, vor merge la scufundari inspre nordul Thailandei. Era doar ora 9.30, inca nici nu era deschis centrul comercial. Pierdem ceva vreme pe acolo, mancam micul dejun si hotaram sa ne impartim in 2 echipe: unii care vor sa viziteze cate ceva ( Philippe, Chantal, Vero ), iar ceilalti ( eu, Elena, Tudor, Laurent, Damien, Richard ) mergem la Lat Phrao Center pentru a face ceva cumparaturi/cadouri etc. Luam si pranzul la un restaurant aici, ceva mancare thai…A fost o zi frumoasa, am ras mult, francezii speologi sunt la fel de nebuni ca si cei romani ;). Seara a venit momentul sa ne despartim de francezi, destul de greu dupa 3 sapt petrecute impreuna…

La Mall

Papa bun...

...no coment

Frantzuzii...

Noi ne intoarcem la hotel, ne cazam si dupa un dush binemeritat ne punem la somn…

07.02 - duminica

Avem o zi intreaga la dispozitie, avand in vedere ca avionul nostru pleaca doar la ora 11.50 noaptea. Luam micul-dejun, facem bagajele, check-out si plecam cu un taxi inspre zona de temple din Bangkok.


Mic dejun...

Primim informatia ca pt 700 baths putem sa facem o plimbare cu barca pe canalele din Bangkok, sa mergem la piata plutitoare si apoi sa ajungem pana la unul din Templele din zona. Ajunsi la templul Wat Arun - Temple of Dawn - il vizitam, insa e ft ft cald, aprox 37 grade la umbra…Voiam sa mergem si la Wat Phra Kaew - The Grand Palace ( Casa Regala ), insa deja trecuse orele de vizitare.

La plimbare...cu barca







De mancat...

Templul Wat Arun






In gradina templului


Mergem apoi cu un Tuc-Tuc la o statuie cu Budha - The Great Buddha – o statuie cu o inaltime de 40m. Dupa ce mancam ne intoarcem la hotel, luam bagajele si plecam spre aeroport.



Marele Budhha

Avem cateva ore pana la plecare, astfel ca dupa check-in reusim sa mai cumparam niste cadouri din zona libera… Dupa ora 12.00 decolam, primim o masa calda si ne punem la somn. Am dormit vreo 5-6 ore fara nici o problema si imi dau seama cand ma trezesc ca mai aveam doar 3.5h de zbor pana in Amsterdam. Spre bucuria noastra in avion avem si mici ecrane in scaunele din fara si astfel putem viziona filme, seriale si astfel timpul sa treaca mai repede. Ajunsi in Amsterdam avem vreo 6 ore pana la urmatorul zbor spre Bucuresti.

Amsterdam...la debarcare

Ne plimbam prin magazine, mancam cate ceva…si asteptam sa treaca vremea. La ora 12.00 la amiaza decolam din Amsterdam, insa un zbor de 2.45h e o nimica toata dupa cel de 12h din Bangkok.






Amsterdam-Bucuresti

La Bucuresti ne asteapta la aeroport un coleg de-al meu si ne duce la Tudor&Elena acasa unde ne bucuram de o masa traditionala romaneasca pregatita de mama lui Tudor. Imi pregatesc bagajele si plec spre gara si spre Timisoara

08.02 – luni

Dupa o noapte bine dormita in tren, ajung in Timisoara fara nici o intarziere spre mirarea mea. Alice ma ia de la gara si ma duce spre home sweet home…

Am avut parte de o experienta minunata, am vazut o alta lume, atat peisaje impresionate, oameni saraci, dar zambitori cat si pesteri gigantice.

Multumesc lui Tudor&Elena pt. invitatie si grija purtata!

Merci beaucoup Laurent si Richard pour les petits cadeaux!

Multumesc tututor sponsorilor si sustinatorilor!

Ioana

PS: pozele au fost realizate de Echipa Expe Laos 2010